Termeni și Condiții de Retur
Natic LLC 1309 Coffeen Avenue, Sheridan, Wyoming, 82801, United States EIN: 61-1986329 Email: contact@naticake.com
1.1 Condiții generale
Conform Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile consumatorilor, contractele de furnizare de produse alimentare, băuturi sau alte bunuri de consum curent livrate la domiciliul consumatorului prin distribuitori stabili nu pot fi denunțate unilateral. Din momentul în care comanda este plasată și aceasta conține produse realizate la comandă (imagini sau decorațiuni comestibile în special), aceste produse nu mai pot fi returnate, iar refuzul primirii lor nu va duce la returnarea sumei achitate.
Pentru produsele non-alimentare, consumatorul beneficiază de un termen de solicitare a returului de 14 zile calendaristice, calculat de la data intrării în posesia produsului comandat online și livrat prin curier.
Consumatorul are obligația să primească personal coletul cu produsele comandate. În cazul în care coletul este deteriorat, trebuie să solicite curierului, pe loc, întocmirea unui proces-verbal de colet deteriorat. Coletul deteriorat nu se deschide pentru verificarea produselor — consumatorul poate refuza primirea fără a-l deschide. Nu se acceptă reclamații ulterioare pentru produse la a căror primire nu s-a întocmit proces-verbal, deși coletul prezenta urme vizibile de deteriorare exterioară.
Consumatorul care dorește să își exercite dreptul de retragere și retur trebuie să aibă în vedere următoarele:
— Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat (ambalaj original, accesorii complete, etichete intacte, documente însoțitoare).
— Cheltuielile de returnare sunt suportate integral de consumator.
— Rambursarea contravalorii produsului se efectuează în cel mult 14 zile calendaristice de la recepția produsului returnat.
— Produsele expediate prin curier trebuie returnate obligatoriu cu opțiunea „Deschidere colet la livrare", pentru a permite verificarea conținutului și a stării fizice. În lipsa acestei opțiuni, Natic LLC își rezervă dreptul de a refuza recepția.
— Expedierea unui produs ambalat necorespunzător, care duce la deteriorarea acestuia pe durata transportului, atrage răspunderea exclusivă a expeditorului.
— Furnizorul verifică starea fizică și funcțională a produselor returnate în termen de 14 zile de la data recepției și îl informează pe consumator cu privire la rezultat.
1.2 Solicitarea returului
Vă recomandăm să ne trimiteți un mesaj la adresa contact@naticake.com, care să conțină: numărul comenzii și/sau data plasării acesteia, numărul de urmărire curier, numele și prenumele și/sau adresa de livrare sau facturare. Aceste informații ne permit identificarea rapidă a comenzii și procesarea returului cât mai eficient.
Trebuie să specificați produsele pe care doriți să le returnați și motivul returului.
ATENȚIE! Produsele personalizate nu se pot returna: vafe, foi de icing, foi transfer ciocolată. Toate aceste produse sunt realizate la comandă, inclusiv cele prezentate cu imagine pe site. Pot fi înlocuite cu produse noi doar în cazul în care se demonstrează o vină în procesul de livrare (colet deteriorat, produse distruse).
Pentru rambursarea sumei, vă rugăm să ne transmiteți: IBAN, numele beneficiarului și banca acestuia. Puteți opta și pentru utilizarea sumei sub forma unui credit pentru comenzi ulterioare — specificați acest lucru în mesaj.
Produsul de returnat se expediază pe cheltuiala consumatorului, la adresa care vă va fi comunicată exclusiv prin e-mail. Toată comunicarea privind returul se poartă la adresa contact@naticake.com.
1.3 Condițiile privind starea produsului pentru care se solicită retur
— Etichetele de identificare și ambalajele intacte.
— Însoțit de toate accesoriile cu care a fost livrat, inclusiv manual de utilizare și certificat de garanție, dacă este cazul.
— Fără deteriorări de aspect fizic sau funcțional.
— Fără elemente sau subansamble lipsă.
— Fără urme de utilizare sau instalare (resturi alimentare, praf, pete, zgârieturi, modificări etc.).
— Dacă produsul a fost însoțit de materiale promoționale sau cadouri, acestea se returnează în aceleași condiții.
În cazul în care produsul returnat nu îndeplinește condițiile menționate, furnizorul își rezervă dreptul să rețină din valoarea produsului sumele necesare recondiționării acestuia.
1.4 Situațiile în care nu se pot returna produsele
Nu se pot returna produse aflate în una sau mai multe dintre următoarele situații:
— Produse alimentare și asimilate acestora, datorită riscului de deteriorare.
— Produse comandate online, dar ridicate direct din depozit.
— Produse achiziționate de persoane juridice.
— Produse aduse la „comandă specială" (produse care nu se află în stocul obișnuit al furnizorului și sunt livrate pe baza unei comenzi ferme și a unui avans, în termenii agreați de părți).
— Produse cu etichetele de identificare deteriorate sau lipsă.
— Produse cu urme de utilizare sau instalare.
— Produse de igienă personală (perne, saltele, lenjerii de pat, prosoape și alte articole textile destinate contactului direct cu corpul) care au fost desigilate și utilizate.
1.5 Condiții privind returnarea banilor
Returnarea banilor se efectuează doar dacă produsul a fost achitat de consumator și returnat în condițiile și termenele prevăzute.
Rambursarea se poate face prin transfer bancar sau direct pe cardul cu care a fost efectuată plata.
— Pentru comenzile anulate sau produsele returnate în primele 14 zile calendaristice de la achiziție, termenul de rambursare este de 14 zile calendaristice de la data recepției produsului returnat de către furnizor.
— Dacă produsul nu a fost expediat către client, termenul de rambursare este de 14 zile calendaristice de la data solicitării anulării comenzii.
— Pentru produsele neperisabile, nelucrate la comandă, pe care clientul dorește să le refuze după plasarea comenzii, contravaloarea poate fi returnată după expirarea unui termen de 21 de zile lucrătoare. Nu sunt necesare explicații pentru renunțarea la comandă — este dreptul dumneavoastră — însă vă rugăm să țineți cont de această prevedere înainte de a plasa comanda.
Rambursarea pe card este un proces automat, fără termen fix, dependent exclusiv de procesatorul de plăți și de banca clientului.
Thanks for subscribing!
This email has been registered!